De mult ii intrase in cap ca va muri... iar ideea asta i-a venit de la o fosta colega de munca care ia spus ca cei care se imbolnavesc de TBC sunt de fapt niste sinucigasi! Asta ii spusese colega imediat ce se intorsese la munca, dupa diagnosticul de bolnav de TBC.
Doar ca timpul a trecut , si ceea ce parea uitat sapa adanc si ireparabil intr-un colt ce unea si sufletul si trupul! Nimic nu prevestea ceea ce va urma...In ultimul timp viata a fost cam in voia sortii fara niciun fel de zvac, adica loc care sa fie ca un cheag si unde sa se adune ceva in jurul acelui cheag. Nu spun, nici ca viata i-a fost urata sau grea in aceasta perioada, deloc, ci era ca si cum soarta avea grija de el, mult mai bine chiar decat ar fi facut-o el , prin propria-i putere!
Cine citeste aceasta poveste, o sa fie cumva, constrans, la o parere de rau asupra lui , sau o dorinta ca el sa-si schimbe cumva aceasta atitudine , doar ca, asa cum am mai spus , este doar o poveste, o povestede ... viata.
Ideea despre moarte era usoara , mai ales ca curiozitatea il face sa vrea sa ajunga mai repede cumva la acest punct al vietii, numai ca probabil, in echilibrul bioritmului sau la fel de egoist ca al meu sau ca la toata lumea, a trezit simpatia fata de cei care fac parte din viata lui, ca un fel de datorie fata de ei! Impacat repede cu gandul ca fata de ei datoria nu este chiar atat de mare s-a cufundat in aceiasi stare de liniste si calm, ce prevesteste o furtuna... mai putin fata de mama lui!
Si-a amintit ca a avut un frate, care printr-un destin scris de altcineva dar trait de el, acesta din urma a murit foarte de tanar. isi mai aminteste, ca la inceput durerea lui de frate l-a orbit, si nu a mai vazut nimic, pana cand a observat o alta durere, mult mai mare ca a lui, durerea unei mame care si-a ingropat fiul.
Asta isi aminteste el acum, durerea mamei lui, o durere inuman de vie si care va ramane vie mereu! Iar aceasta amintire ii impiedica cumva decizia nedeclarata...E constient ca are o DATORIE! Nu ii poate da mamei lui inumana durere, dar pe care doar o mama ar putea-o duce si avea, aceea de a-si ingropa un al doilea copil...
Aceasta datorie il face sa renunte la ideea lui de a muri cumva de tanar, sau cel putin nu inaintea mamei lui.
In parte, dezamagit de aceasta intorsatura, a pierdut multe nopti gandindu-se cum sa faca sa scape din dilema....Intr-o noapte a venit ideea, in mintea lui prinsa de dorinta de a muri mai repede si aproape fara motiv, ideea solutie are logica...
Nu o va rosti niciodata in afara mintii lui, si nu o va implini niciodata.... doar ca a gandit-o!
